Există un dispozitiv ce detectează defrișările ilegale și e ieftin

L-am văzut pe băiatul ăsta pe Discovery cum încerca să ajute un trib să-și păzească pădurile de defrișările ilegale. A făcut un dispozitiv capabil să recunoască zgomotul unei drujbe – și alte zgomote specifice – dintr-un telefon second-hand și alte câteva componente. După detecție, dispozitivul trimite un SMS cu un avertisment și astfel pot fi supravegheate hectare întregi de pădure. Atât de simplu! Atât de ieftin.

Omul a pus în practică ideea și acum poate distribui soluția la scară largă prin intermediul unei organizații non-profit, Rainforest Connection. În România, statul are obligația să asigure paza pădurilor, chiar și a celor private. Nu am habar cât de mulți bani se cheltuie cu asta, probabil că mulți, dar cred că fie bănuț merită cheltuit când e vorba de defrișări. Acum imaginați-vă cât de mult ar crește eficiența serviciului de pază al pădurilor dacă s-ar implementa un astfel de sistem. Practic s-ar afla în timp real unde se taie și timpul de intervenție ar putea scădea dramatic. Numai dacă s-ar dori asta, dar mi-e teamă că se fac bani frumoși din defrișări ilegale și mulți din acești bani ajung în politică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *